Vârstele coloanei şi afecţiunile specifice

By Onu Ilie On 7 aprilie 2013
 |  Niciun comentariu

Din ce în ce mai multe persoane acuză dureri de spate şi solicită ajutorul maseurilor şi al kinetoterapeuţilor. Aceste simptome reflectă, în multe cazuri, o afecţiune a coloanei vertebrale. Iar ignorarea lor le poate agrava până la stadiul în care se mai pot soluţiona doar chirurgical.

Coloana vertebrală este supusă unei probe de rezistenţă în fiecare zi. Structura, formată din 33 de vertebre osoase articulate prin intermediul discurilor cartilaginoase, susţine greutatea corpului, îi oferă flexibilitate şi găzduieşte măduva spinării. Probleme la acest nivel pot să apară fie din cauză că părţile componente se deplasează de la locul lor normal, fie pentru că sunt afectate de procese degenerative sau inflamatorii. În plus, adaptată mişcării în poziţie bipedă, coloana vertebrală este nevoită să facă faţă unor posturi statice nefireşti. Pubertatea agravează devierile coloanei Scolioză şi Cifoză Coloana vertebrală poate suferi devieri din primii ani de viaţă. Scoliozele şi cifozele sunt favorizate de adoptarea unor poziţii greşite pe scaun la vârsta preşcolară şi şcolară şi se agravează la pubertate, pe fondul modificărilor hormonale. Se pare că mare parte din aceste probleme au şi un substrat genetic, iar această teorie este susţinută de cazurile de hiperlordoză congenitală lombară, prin exagerarea curburii fiziologice de la acest nivel, după cum există şi lordoză toracală, prin inversarea curbu­rii de la acest nivel. Devierile coloanei sunt surse de dureri, dar pot crea, în cazuri avansate, şi probleme respiratorii, neurologice, digestive sau cardiace.

 

Spondilita şi discopatia, tot mai frecvente la tineri În decadele a doua şi a treia de viaţă, debutează 80% din cazurile de spondilită anchilozantă, artrită care, netratată, poate duce la înţepenirea coloanei prin fuzionarea corpilor vertebrali. Inflamaţia provoacă dureri intense şi evoluează ascendent, de la articulaţiile sacroiliace, care unesc oasele bazinului cu osul sacru, şi până la coloana cervicală. Tot de la această vârstă, încep să apară durerile lombare, provocate de artroza discului intervertebral (discopatie). Degenerarea cartilajului constă în fisurarea inelului fibros, porţiunea periferică a discului. Adoptarea măsurilor terapeutice potrivite şi protejarea coloanei prin repaus şi prin mişcări corecte opresc fenomenul în evoluţie. Pentru cei care continuă să forţeze zona lombară, fisurile se adâncesc, prin ele „strecurându-se” miezul gelatinos al discului. Astfel apare hernia de disc, cu manifestările caracteristice: criza de lumbago (dureri vii, imposibilitatea de a îndrepta spatele la verticală), apoi lombosciatica (durerea care iradiază pe picior). Artroza pensionarilor, agravată de sedentarism Articulaţiile sacroiliace sunt punctul de plecare a inflamaţiei din spondilită

Modificările degenerative apar nu doar la nivelul cartilajului, ci şi al osului vertebral. Din cauza lor, persoanele de vârsta a treia acuză ameţeli şi dureri de coloană şi de membre. Procesul artrozic poartă numele de spondiloză şi constă în depunerea de calciu pe marginile corpului vertebral şi în jurul orificiilor prin care trec nervi şi vase de sânge. În plus, după menopauză şi după andropauză se accelerează rarefierea oaselor prin pierderea de masă osoasă, pentru că osteoporoza nu ocoleşte coloana vertebrală. Din acest motiv apar microfracturi la nivelul corpului vertebral, traduse prin încovoierea coloanei şi prin dureri puternice. Curburile fiziologice, adaptare la poziţia bipedă Hernie de disc: nucleul gelatinos se deplasează prin fisură şi comprimă nervul

Postura bipedă este posibilă datorită unor curburi convexe şi concave care menţin centrul de greutate mai sus de nivelul picioarelor: în dreptul gâtului (cervicală), al toracelui (toracală), al mijlocului (lombară) şi al pelvisului (sacrală). Prin comparaţie, coloana vertebrală a unui cimpanzeu este uniform arcuită spre anterior şi acelaşi lucru se observă şi la bebeluşi. Curbura cervicală apare la vârsta de trei luni, atunci când bebeluşul începe să-şi susţină capul, iar cea lombară la vârsta de 1 an, când are loc trecerea de la mersul de-a buşilea la cel vertical. Spondilită: corpi vertebrali fuzionaţi

Specialistul nostru Dr. Radu Leon George medic de familie, competenţă în fiziokinetoterapie

Coloana vertebrală este „sediul” a numeroase afecţiuni, iar majoritatea se pot trata cu ajutorul fiziokinetoterapiei. Cea mai spectaculoasă intervenţie de acest tip este în hernia de disc, afecţiune deseori însoţită de o simptomatologie extrem de „zgomotoasă”. Alt tip de patologie care beneficiază din plin de acest tip de terapie este sindromul vertebro-bazilar din cadrul spondilozei cervicale, unde arterele vertebrale care duc sânge cu oxigen către creier sunt comprimate, şi care se însoţeşte de vertij, de cefalee, iar dacă fenomenul persistă îndeajuns de mult, chiar de depresii şi de anxietate. Fiziokinetoterapia poate să trateze tulburările de statică şi de dinamică vertebrală, sindromul radicular (senzaţii de înţepături sau de arsură pe membrul inferior sau superior, contracturi musculare dureroase, scolioze, cifoze, hiperlordoze etc.). De asemenea, durerile de coloană cauzate de fisurile sau de tasările din cadrul osteoporozei sau osteomalaciei răspund foarte bine la tratamentul fizical-kinetic de recuperare medicală. Tehnicile imagistice pun diagnosticul

Problemele coloanei sunt investigate de către ortoped, neurolog sau reumatolog, după cum şi medicul de familie şi pediatrul pot depista semnele clasice ale unor afecţiuni. Problemele osoase se pot confirma pe baza radiografiei simple, în vreme ce herniile de disc sunt confirmate cu ajutorul imagisticii prin rezonanţă magnetică. Chiropracticienii descoperă problemele coloanei prin palpare. Măsurile terapeutice se adaptează de la caz la caz Ca orice afecţiune musculoscheletală, bolile coloanei vertebrale se tratează pe mai multe planuri, care se completează reciproc. Ele trebuie puse în practică însă doar cu acordul şi sub coordonarea medicului. Cu excepţia situaţiilor care impun repaus la pat (cum ar fi lombosciatica şi unele crize de lumbago), kinetoterapia este eficientă în orice afecţiune a coloanei, cu condiţia ca exerciţiile să fie elaborate de un specialist kinetoterapeut şi deprinse corect, în prezenţa acestuia. Kinetoterapia se începe devreme Terapia prin exerciţii specifice corectează postura, menţine coloana mobilă şi tonifică musculatura spatelui. Ea se adaptează în funcţie de particularităţile fiecăruia şi dă rezultate mai ales în fazele timpurii ale afectării coloanei, fie că este vorba de scolioze, de cifoze, de spondilite ori de spondiloze. De asemenea, kinetoterapia ajută la recuperarea după intervenţiile chirurgicale practicate pentru aceste afecţiuni. În cazul persoanelor care suferă de dureri lombare cronice, kinetoterapia le reînvaţă să se mişte astfel încât să protejeze coloana de şocuri: de exemplu, aceste persoane nu au voie să ridice greutăţi decât prin aplecare din genunchi. În caz de spondiloză, kinetoterapia atenuează durerile şi trebuie efectuată toată viaţa, această boală nebeneficiind de un tratament curativ. Kinetoterapia se poate combina cu masajul de tonifiere sau de relaxare. Exerciţiile se modifică la recomandarea specialistului, în funcţie de evoluţia bolii

Acesta se poate folosi, de exemplu, pentru decontractarea musculaturii paravertebrale ce însoţeşte criza de lumbago. Durerea provocată de bolile coloanei se atenuează şi în urma aplicării de măsuri fizioterapeutice, dacă acestea au indicaţii clare. Aceste măsuri implică folosirea curenţilor electrici de joasă intensitate, razelor infraroşii, laserului sau terapiei prin căldură. În general, fizioterapia este contraindicată în fazele acute de lumbago sau de lombosciatică. Chiropractica realiniază coloana O ramură distinctă care foloseşte masajul specializat este chiropractica sau chiropraxia („chiros” înseamnă „mână” în limba greacă). Metoda are indicaţii clare, iar potrivit specialiştilor în domeniu, ea scurtează durata de recuperare în cazul devierilor de coloană, a unor deplasări de discuri, dar şi de vertebre. În timp ce pacientul stă culcat pe burtă, chiropracticianul palpează coloana şi identifică zonele cu probleme de la nivelul acesteia. În aceste puncte exercită presiune, momentul în care piesele coloanei sunt realiniate în poziţia lor normală fiind marcat prin apariţia unui sunet aparte, numit cracment. OZONOTERAPIA grăbeşte vindecarea O altă metodă noninvazivă este ozonoterapia. Ea funcţionează pe principiul că inhalarea de aer hiperoxigenat reduce inflamaţia şi durerea şi stimulează repararea celulară la locul afectat, atenuând simptomele sau grăbind vindecarea. Antiinflamatoarele calmează durerea Medicamentele recomandate în caz de probleme ale coloanei aparţin mai multor categorii, cu funcţii precise: reduc inflamaţia şi, implicit, durerea, ţin sub control răspunsul imun şi decontractează musculatura. Frecvent, se folosesc antiinflamatoare nesteroidiene. În caz de spondilită se adaugă tratamentele biologice, cu substanţe care ţin sub control degradarea osteoarticulară. Uneori, aceste tratamente trebuie luate toată viaţa. Chirurgia, în cazuri selectate În unele cazuri, intervenţia chirurgicală se impune ca singură soluţie. Un astfel de exemplu este hernia de disc în care durerea nu cedează la repaus şi la administrarea de antiinflamatoare sau care provoacă amorţeli ori paralizii. În România, neurochirurgii folosesc tehnici de chirurgie minim invazivă, cum ar fi discectomia (excizia părţii moi a discului). În cazuri selectate se foloseşte nucleoplastia percutană, în care se „absoarbe” printr-un vârf de ac porţiunea de disc herniată. Devierile coloanei sunt tratate de ortopezi cu tije şi cu şuruburi, dar şi cu corsete care trebuie purtate conform unui program bine stabilit. Specialistul nostru Dr. Marius Catană medic primar neurochirurg supraspecializare în chirurgie spinală Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni”, Bucureşti Intervenţiile microchirurgicale sunt cele mai frecvente operaţii realizate în caz de hernie de disc, atât în România, cât şi la nivel european. Abordul este posterior, printr-o incizie de 3 cm. Pentru alte tipuri de patologii, cum ar fi tumorile sau fracturile vertebrale, se foloseşte abordul anterior. Extragerea discului (discectomie) se face parţial, adică se excizează doar partea moale a sa, nucleul pulpos. Intervenţiile au rezultate pozitive în proporţie de 99,99% şi o rată de recidivă de sub 5%. Pacientul se externează la 2-3 zile după operaţie şi se întoarce la muncă după 6-8 săptămâni. Se poate interveni şi endoscopic, în cazuri selectate, cum ar fi hernii­le mici, laterale. Metode mai noi sunt nucleoplastia şi injectarea intradiscală de ozon, dar acestea nu au încă proba timpului. Sunt indicate în caz de protruzii discale, adică discul intervertebral este doar bombat, nu este rupt şi nu este herniat, iar pacientul prezintă doar lombalgie. Mic dicţionar medical Discopatie – artroza discului, ce duce la fisurarea lui. Lumbago – criză dureroasă în zona lombară, provocată de iritarea ligamentelor din jurul coloanei. Sciatică – inflamaţia nervului sciatic din cauza discului herniat. Spondiloză – artroză a osului vertebral, asociată cu depunerea anormală de calciu. Spondilită – inflamaţie de cauză autoimună ce afectează coloana. Aliaţi versus inamici Rezistenţa coloanei vertebrale depinde de factori multipli: – tonicitatea musculaturii spatelui – aceştia „ancorează” coloana şi preiau din şocurile anumitor mişcări. – activitatea fizică – un studiu american arată că prezenţa osteofitelor la nivelul coloanei nu provoacă automat dureri. Medicii au observat că atleţii la care examinările radiologice au descoperit osteofite nu au prezentat dureri decât după ce au renunţat la sport. – mişcările corecte – manevrarea de greu­tăţi în poziţii care torsionează sau care înclină coloana exercită presiuni inegale asupra discului intervertebral, iar zonele forţate se pot fisura, ducând la discopatii. – normoponderalitatea – excesul de kilograme, precum şi lunile avansate de sarcină suprasolicită coloana lombară, provocând durerile caracteristice. – stresul tensionează muşchii – durerile de coloană cervicală pot fi consecinţa tensiunii de la nivelul muşchilor umerilor şi cefei, pe care o resimţim ca urmare a stresului. Deplasări cu urmări directe Potrivit chiropracticienilor, deplasările vertebrelor se fac responsabile de numeroase simptome, lipsite aparent de legătură cu coloana. Astfel, anomaliile la nivel cervical se pot traduce prin cefalee, ameţeli, insomnii, cele ale coloanei toracice prin tulburări de ritm cardiac, tuse, senzaţie de sufocare sau prin tulburări digestive. La nivel lombosacral, deplasările vertebrale pot duce la tulburări ale libidoului, la disfuncţii sexuale sau la afecţiuni genitourinare. Salteaua dură, un mit Odihna la orizontală este foarte importantă pentru cei care au probleme cu coloana. Salteaua recomandată trebuie să fie nici prea moale, nici prea dură, extremele putând agrava afecţiunile inflamatorii. Plasarea unui rulou sau a unei perne sub genunchi atenuează durerea în caz de discopatie sau de hernie de disc. Cât despre perna potrivită pentru persoanele cu spondiloză sau cu spondilită, părerile sunt împărţite. Cele mai indicate sunt pernele mici, care să prindă doar coloana cervicală, sau rulourile plasate sub ceafă. Atenţie la postură! Lipsa mişcării corelată cu menţinerea unei poziţii incorecte pe scaun, zi de zi, tensionează muşchii şi suprasolicită coloana. În mod normal, poziţia pe scaun trebuie să păstreze spatele drept, uşor împins anterior din bazin, păstrând un unghi de 90 de grade cu coapsele. Tot un unghi drept trebuie să formeze coapsele cu gambele, precum şi braţele, apropiate de corp şi cu antebraţele sprijinite pe birou.
sursa: adevarul.ro
Tags: , , , ,