Recuperarea neuro-motorie a hemiparezelor


Pornind de la 3 caracteristici fundamentale ale aparatului locomotor, activitatea motorie, capacitatea de a putea fi mobilizat pasiv si starea de repaus, Lambling si Legrand au separat tehnici kinetice si tehnici anakinetice.

Aceste tehnici au o valoare deosebita în recuperarea deficitului neuro-motor al bolnavilor care au suferit un AVC (Accident Vascular Cerebral – nota redactiei) ischemic, cu conditia sa fie utilizate în deplina cunostinta de cauza si la momentul oportun.

Repausul este conside-rat ca fiind antonimul mis-carii, dar, în realitate, el conserva înca o activitate psiho-senzoriala si neuro-vegetativa, iar aparatul locomotor ramâne legat de sistemul nervos catre care converg continuu informa-tii proprioceptive.

Dintre tehnicile anakinetice folosite în recuperarea motorie a hemipareticilor spastici trebuie mentionate, în primul rând, posturile sau pozitionarile.

Posturile reprezinta atitudini impuse corpului, în întregime sau doar unor parti ale sale, în scop terapeutic sau preventiv, pentru a corecta sau a preveni instalarea unor tulburari de statica, de cele mai multe ori vicioase sau pentru a facilita un proces fiziologic. Durata posturii este variabila dar ea trebuie repetata pâna la obtinerea rezultatului scontat. Posturile corective sunt utilizate în mod egal cu posturile de facilitare, de cele mai multe ori urmarind ca posturarea unui membru sau a unui segment de membru paretic sa satisfaca ambele deziderente. Mentinerea posturilor corective poate fi libera – postura autocorectiva, liber ajutata – cu suluri, chingi etc. sau fixata – postura exteroceptiva cu ajutorul unor orteze statice. Oricum ar fi realizata posturarea, ea nu trebuie sa provoace durere, deoarece durerea poate genera contracturi musculare sau poate mari spasticitatea.

Profilaxia diferitelor complicatii ortopedice ale articulatiilor, previzibile în marea majoritate a cazurilor de AVC soldat cu hemiplegie, trebuie sa înceapa din stadiul acut al bolii. Tot în acest stadiu, pozitionarea bolnavului în pat poate influenta, în oarecare masura, si gradul spasticitatii ce se va dezvolta în stadiile urmatoare de evolutie. Decubitul dorsal, flexia genunchilor, abductia fortata a policelui, extensia pumnului si dorsiflexia plantara sunt elementele cheie ale posturarii bolnavului hemiplegic.

Posturarea bolnavului în decubit lateral, pe partea bolnava, asigura o informare continua a SNC cu stimului extero – si interoceptivi referitor la hemicorpul afectat. Astfel se mentine integritatea schemei corporale. În stadiul de hemipareza spastica, posturarea pierde caracterul profilactic si devine un mijloc terapeutic de corectare a atitudinilor vicioase instalate si un mijloc terapeutic de corectare a atitudinilor vicioase instalate si un mijloc de facilitare a activitatii neuro-motorii voluntare.

Dintre tehnicile statice de kinetoterapie, un alt interes deosebit pentru bolnavul hemiparetic spastic îl reprezinta relaxarea musculara. Aceasta recunoaste 2 as-pecte – relaxarea generala si relaxarea locala.

Pentru relaxarea gene-rala se cauta sa se plaseze bolnavul în anumite pozitii din care se efectueaza o serie de manevre de masaj, vibratii etc., efectul fiind dependent de factorii exogeni. În opozitie cu aceasta tehnica se afla relaxarea intrinseca, prin care subiectul îsi induce el însusi relaxarea musculara generala sau segmentara.

Metodologia de relaxare introdusa în terapie de Edmond Jacobson, are la baza relaxarea progresiva pe baza principiului de identificare kinestezica a starii de contractie musculara, prin antiteza si lipsa contractiei.

Tehnica de lucru este urmatoarea: bolnavul, în decubit dorsal, cu o perna mica sub ceafa, genunchii usor flectati se sprijina pe un sul, membrele superioare în abductie de cca 30, cu palmele pe pat. Mediul în care se desfasoara tratamentul trebuie sa fie confortabil din toate punctele de vedere: termic, acustic, luminozitate etc.

Pentru membrele inferioare, fara a ridica talonul de pe pat, se desprinde spatiul popliteu de suprafata patului (câtiva centimetri) în timpul inspirului profund. Se mentine timp de 10 – 15 secunde aceasta pozitie, dupa care, trecând la expiratie, se revine la pozitia initiala. Se repeta de 2 – 3 ori cu fiecare membru inferior în parte, apoi cu ambele.

Al treilea segment cu care se lucreaza este trunchiul. În timpul inspirului profund se desprinde spatele de pe pat, lordozând mult coloana vertebrala, dupa care, pe timpul expirator, se lasa sa cada trunchiul pe pat.

Pentru relaxarea locala se cunosc mai multe metode, dintre care cele mai frecvent utilizate sunt:

– constientizarea starii de relaxare musculara, ca stare inversa contractiei musculare

– posturarea segmentului de membru în sprijin absolut pe un plan orizontal sau în chingi, cautând, prin intermediul inhibitiei centrale, sa suspendam orice activitate musculara în segmentul respectiv

– scuturarea ritmica a membrului de catre terapeut, concomitent cu efortul bolnavului de a relaxa la maxim musculatura

– masaj pe grupele musculare antagoniste muschilor spastici.

Bibliografie: Iaroslav Kiss

„Fiziokinetoterapia si recuperarea medicala”

keywords: kinetoterapie, fizioterapie, fiziokinetoterapie, Piatra Neamt, recuperare medicala, masaj terapeutic, gimnastica de recuperare, recuperare hemipareze