Pectus Excavatum, numit și piept în pâlnie sau înfundat, este o afecțiune congenitală în care sternul ”înfundă toracele”, și apare la 1 din 700 de copii. Pectus Excavatum poate comprima atât plămânii, cât și inima. Această compresie asupra inimii și a plămânilor poate afecta capacitatea de efort și poate provoca dificultăți de respirație la copii din cauza eficienței scăzute de a pompa sângele în întregul corp și de a schimba O2 și CO2 în plămâni.
Nu sunt cunoscute caluzele bolii Pectus Excavatum, dar sunt asociate sdr. Marfan, sdr. Poland, rahitismul și scolioza. În timp ce cazurile ușoare sunt abia sesizabile, cazurile severe de Pectus Excavatum vor arăta ca o scobitură vizibilă în piept. Acest lucru poate provoca simptome negative, cum ar fi scăderea toleranței la efort, oboseală, durere în piept, tahicardie sau palpitații, infecții respiratorii frecvente, tuse/wheezing și multe altele.
Această afecțiune se agravează de obicei pe măsură ce copiii cresc și îi afectează mai ales pe băieți, decât pe fete.
Pectus Excavatum este diagnosticat pe baza unui examen fizic vizual de rutină, dar pot fi utilizate și alte teste complexe pentru a examina severitatea bolii.
Examenul fizic poate fi completat în cazurile severe cu examene specifice:
CT sau RMN de cușcă toracică
teste pulomare (spirometrie, saturație O2, etc.)
consult cardilogic (EKG, TA, puls)
teste de efort și analize de sânge
Tratament:
tratamentul rahitismului sau eventualele deficiente / carențe alimentare
kinetoterapie cardio-respiratorie
diverse sporturi
intervenție chirurgicală prin metodele Ravitch sau Nuss
Autor: Asist. Univ. Drd. Fizioterapeut Ilie Onu