OBIECTIVELE RECUPERARII BOLNAVILOR PARAPLEGICI
Paraplegia reprezinta examenul cel mai complet pe care îl sustine un kinetoterapeut în fata unui pacient , caci trebuie sa dea dovada de un înalt profesionalism si de imensa rabdare si bunavointa.
Scopul recuperarii lui este ,,de a ajuta acientul sa se ajute singur”, ceea ce înseamna:
– a-l face sa-si utilizeze partea buna a corpului pentru a compensa partea paralizata;
– a-l face sa-si accepte handicapul, considerându-se ca are multe resurse de a fi util lui si celor din jur si ca viata poate sa-i ofere destule satisfactii.
Ca obiective, recuperarea paraplegicului ridica trei principale:
1. REEDUCAREA VEZICII sI INTESTINULUI
Asistarea tulburarilor sfincteriene este un obiectiv de prima importanta, neglijarea lui aducând complicatii serioase, putând pune în pericol chiar viata pacientului.
Afectarea mictiunii în diverse grade este aproape regula la paraplegici.
În perioada socului spinal sondajul este obligatoriu.
Daca leziunea completa a interesat zona sacrata medulara, atât detrusorul cât si sfincterele sunt flasce.
În aceste cazuri evacuarea urinei se obtine prn posturare (în sezând), cu presiune pe abdomenul inferior, prin contractii ale peretelui abdominal.
2. REEDUCAREA MOTORIE
Controlul motor al paraplegicilor
Controlul motor al paraplegicilor va fi realizat e baza unei scheme de program care priveste cele patru componente (mobilitate – stabilitate – mobilitate controlata – abilitate), la care urmarim pozitia si miscarea, tehnici de contractie si elemente facilitatorii.
a. Mobilitatea (nitierea miscarii)
•Pozitie si miscare
– sunt utilizate diagonalele Kabat, în functie de musculatura slaba ce trebuie promovata; se prefera schemele bilaterale si miscarea cu rezistenta a trunchiului.
În functie de situatie, se aleg posturi care elimina gravitatia sau, din contra, sunt antigravitationale, în asa fel încât sa se poata aplica rezistenta manuala în timpul exercitiului.
– Musculatura slaba cu caracter în principal tonic, nu va fi tinuta în pozitie alungita un timp prelungit si nici nu i se va aplica o rezistenta maximala.
– Musculatura slaba cu caracter principal fazic raspunde favorabil la repetatele întinderi rapide din pozitie alungita.
•Tehnici de contractie
Se selecteaza tehnicile care promoveaza initierea miscarii.
Cele mai valoroase sunt: ,, miscarea activa de relaxare – opunere” si ,,contractiile repetate” cu repetate întinderi la nivelul zonei de alungire a muschiului.
Musculatura tonica si cea fazica pot raspunde diferit la aceste tehnici.
Astfel, fesierul mijlociu raspunde mai bine la ,,MARO”, caci în aceasta tehnica contractia
musculara este initiata sa nivelul zonei de scurtare.
În cazul în care nu se obtine un raspuns, se vor efectua repetate întinderi în zona alungita.
Pentru muschii fazici, tehnica ,,contractiilor repetate” în zona alungita, ca si în întinderile repetate, faciliteaza activitatea musculara.
•Elemente facilitorii
De mare importanta este utilizarea impulsurilor senzitive periferice pentru promovarea miscarii.
Trebuie realizate pe zonele cu sensibilitate conservata.
Ca mijloace: vibratia, calupul de gheata, tapotajul, atingerea blânda se asociaza întinderilor rapide ca si exercitiu cu rezistenta.
b. Stabilitatea
•Pozitie si miscare
La paraplegici stabilitatea – mentinerea tonusului muschilor extensori postulari – este o problema dificila.
Pentru mentinrea tonusului trebuie schimbata postura spre pozitia antigravitationala, gravitatia devenind o forta rezistiva.
Odata câstigata aceasta etapa, se trece la exercitii de cocontractie.
Se modifica postura în asa fel încât segmentele sa suporte greutatea corpului, care va reprezenta forta rezistiva, aceasta postura plasând muschii tonici în stare de întindere prelungita.
Astfel de posturi care realizeaza cocontractii sunt: patrupedia, podul, ortostatismul cu
sprijin pe mâini, ortostatismul complet.
În aceste cazuri, atât încarcarea prin greutatea corporala, cât si întinderea muschilor determina cocontractia.
•Tehnici de contractie
Pentru facilitarea mentinerii tonusului, cea mai buna tehnica este ,,contractia izometrica în zona scurtata”, pentru cocontractie, tehnicile cele mai indicate fiind ,,izometria alternanta” si ,,stabilizarea ritmica”.
•Elemente facilitatorii
Pentru cresterea contractiei izometrice, aceste elemente sunt urmatoarele: elescoparea, periajul, vibratiile si mentinerea contractului manual.
c. Mobilitatea controlata
•Pozitie si miscare
Ca si pentru stabilitate, se utilizeaza aceleasi posturi cu încarcare corporala.
Deplasarea greutatii la început se face pe un arc foarte redus, care va creste treptat pe masura ce se va câstiga controlul.
Aceste deplasar segmentare sau corporale, sunt alese dintre acelea care sunt utilizate în timpul ambulatiei: un membru este ridicat de la suprafata de sprijin si este miscat în toate directiile, având grja ca centrul de greutate al corpului sa ramâna mereu înauntrul suprafetei de sprijin, sau balansul bazinului în diferite directii.
În etapa urmatoare se aplica rezistente contrând aceste miscari.
•Tehnici de contractie
Pentru cresterea fortei de deplasare a greutatii corpului sa segmentelor, se utilizeaza ,,inversarea lenta”, ca si ,,inversarea lenta cu oprire”.
În timpul ambulatiei se solicita contractia excentrica, pentru a carei promovare se utilizeaza ,,inversarea agonistica”.
Pe masura ce se câstiga primii pasi în mobilitatea controlata, se trece la alte tehnici, cum ar fi: ,,izometria alternanta” si ,,stabilizarea ritmica”, iar în final ,,inversarea lenta” si ,,inversarea lenta cu oprire”.
•Elemente facilitatorii
Contactul manual va fi direct pe partea corpului implicata în mobilitatea controlata.
Se adauga: vibratia, telescoparea, întinderea rapida, calupul de gheata, aplicate fie pe membrul în miscare, fie pe cel în sprijin.
d. Abilitatea
•Pozitie si miscare
Ambulatia în sine este exercitiu de baza. Se urmareste realizarea frecventialitatii miscarii de mers.
Etapa urmatoare este mersul în toate directiile: înainte, înapoi, în lateral, în diagonala, cu încrucisarea picioarelor, urcând sa coborând scari.
•Tehnici de contractie
,,Progresia – rezistenta” este tehnica de baza a promovarii abulatiei.
În momentul unei scheme unilateralese aplica tehnica ,,secventialitatii normale”, pentru a
asigura o corecta succesiune a schemei de miscare de la segmentele distale spre cele proximale.
Pentru antrenarea controlului excentric al muschilorse continua cu tehnica ,,inversarea agonistica”.
•Elemente facilitatorii
Influxurile senzitive sunt retrase treptat, caci controlul a fost obtinut.
3. REEDUCAREA SENSIBILITatII
Evaluarea sensibilitatii este relativ dificila, caci comporta o totala participare din partea bolnavului, un înal grad de subiectivism, dar si un efort de concentrare care-l oboseste repede.
Este de preferat sa estam sensibilitatea în 2-3 sedinte de scurta durata.
Trebuie create conditii ambientale favorabile care sa nu perturbeze examinarea.
Evaluarea si recuperarea deficitului somatosenzitiv este strâns legata de evaluarea si recuperarea motorie, facând parte din ea si cade în sarcina kinetoterapeutului care va organiza, efectua si urmari programul reeducarii deficitului senzitiv.
sursa: kineto.ro