Medic la „munca de jos“
Laurentiu Ienciu, singurul fiziokinetoterapeut din Spitalul Municipal de Urgenta Roman, nu s-a gîndit nici o clipa ca, dupa cinci ani de facultate de medicina, va face munca unui asistent, platit cu cinci milioane de lei. Originar dintr-o localitate bihoreana, de lînga Stîna din Vale, Laurentiu Ienciu a absolvit Facultatea de Medicina si Farmacie din cadrul Universitatii Oradea, în specializarea fiziokinetoterapie. Medicul si-a ales aceasta specialitate, înfiintata în anul 1993, în ideea ca, în viitor, va fi o meserie de succes. Asa si este, dar nu în Rominia, unde salariul de încadrare al unui astfel de specialist este de 6,6 milioane de lei brut. „Spre deosebire de absolventii Facultatii de medicina care ulterior sustin un examen de rezidentiat, în diferite specialitati, eu am facut cinci ani de medicina, într-o specializare directa. Am semnat si noi acel juramînt al lui Hypocrate, ca fiecare medic, însa titulatura este de fiziokinetoterapeut. Avem dreptul la parafa, însa nu la stabilirea diagnosticelor si prescrierea medicatiei. Am colegi pe a caror parafa este inscriptionat medic fiziokinetoterapeut si exista chiar si o asociatie la nivel national, în aceasta bransa. În aceasta specializare sîntem pregatiti si pentru kinetoterapie (terapie prin miscare) si masaj si electroterapie, care se face pentru recuperarea unui bolnav. Ar trebui sa existe o colaborare între medicii balneofiziolog, reumatolog si fiziokinetoterapeut, asa cum ar trebui sa existe o colaborare între toti specialistii. Teoretic, medicul specialist trebuie sa stabileasca diagnosticul si tratamentul, iar fiziokinetoterapeutul sa scrie programul de recuperare al bolnavului, deci sa faca bilantul muscular si articular al pacientului, dupa care sa-i faca schema terapeutica. În prezent, eu fac munca de asistent, pe electroterapie. Nu prea se colaboreaza între medici, cred ca în tot spitalul ar trebui sa fie o conlucrare mai buna între medici, pîna la urma în folosul pacientului. Des-fasor activitatea unui asistent medical pentru a «nu sta sa tai frunze la cîini» si a cîstiga un ban. Sînt platit ca fiziokinetoterapeut cu un salariu net putin peste 5 milioane de lei, însa fac munca de asistent.
N-am înteles acest lucru, înca de cînd m-am angajat si sînt vreo doi ani de atunci. As putea sa fac si masaj si kinetoterapie si sa scriu si programul de recuperare, ori eu lucrul asta nu-l fac“, a declarat Laurentiu Ienciu. O zi de activitate pentru medicul fiziokinetoterapeut înseamna sa preia bolnavul trimis din Sectia fizioterapie si sa puna în aplicare tratamentul prescris. Laurentiu Ienciu cre-de ca experienta pe care a capatat-o în doi ani, la Spitalul Municipal de Urgenta Roman îi va prinde bine în viitor, cînd poate meseria care a învatat-o îi va oferi si avantaje materiale. „Este o mare satisfactie, atunci cînd, dupa sedinte de recuperare, mai lungi sau mai scurte, apar primele rezultate. Uneori pot trece ani în sir si rezultatele sa fie abia vizibile, iar alteori, în cîteva luni, un pacient se poate recupera complet. Anul trecut, în noiembrie, i-am facut cîteva sedinte de fizioterapie Cezarei Ungureanu, fetita care a zacut în coma dupa înec. Suferinta pacientilor, dar mai ales drama prin care trec parintii în astfel de situatii sînt cutremuratoare. În Roman mai exista pacienti care nu stiu de existenta unui specialist si apeleaza la medicii ieseni. Este o specialitate necunoscuta. Oda-ta cu rezultatele apare si încrederea bolnavilor. Mi s-a oferit sansa de a lucra într-un colectiv minunat, pentru multe dintre cadrele medicale sînt ca si copilul lor. Sotia mea lucreaza în acceasi bransa, la Caminul de Îngrijiri si Asistenta Sociala din Roman. Salariile sînt extrem de mici, din pacate. În SUA, de exemplu, un fizioterapeut are un venit anual de 60.000 de dolari“, a mai precizat Laurentiu Ienciu. Asa se face ca, daca i s-ar oferi o sansa de a lucra peste hotare, medicul fiziokinetoterapeut ar accepta-o fara sa gîndeasca de doua ori.
sursa: Monitorul de Neamt