Durerile de spate şi fiziokinetoterapia

recuperare medicala piatra neamt

hernie de disc cervicala

Durerea acută ne trimite direct la medic, iar sezonul rece, cu fluctuațiile de temperaturi tot mai extreme și la intervale tot mai scurte, accentuează afecțiuni sâcâitoare * Fizioterapeutul profesor Ilie Onu, șeful Departamentului fiziokinetoterapie de la Clinica Micormedica Piatra Neamț, ne spune cum trebuie abordată o afecțiune recuperabilă, dacă îi dăm atenție din timp.

Reporter: Mulți oameni se plâng de dureri de coloană în această perioadă a anului, la cabinetul dumneavoastră am văzut că vin mulți pacienți cu astfel de afecțiuni.

Profesorul Ilie Onu: Da, așa este. Discopatia este una din afecțiunile prezente în acest sezon, mai ales în zona noastră. Este o afecțiune care privește discul intervertebral și duce la degenerarea lui, fiind însoțit de dureri, limitări ale amplitudinii de mișcare și alte fenomene neplăcute. Discopatia, cum spuneam, este un proces de degenerare, care lucrează constant și care se va reactiva cu pusee dureroase din timp în timp, mai ales toamna târzie și primăvara timpurie. Sau în urma unei suprasolicitări – un „curent“ – ori din nimic: sunt unii care se trezesc dimineața cu dureri de gât, de spate, de cocoașă.

Discopatia apare la orice nivel al coloanei vertebrale, unde avem discurile intervertebrale – acele formațiuni anatomice care ajută la mobilitatea coloanei – pentru că sunt moi, dar și rezistente, amortizează șocurile mecanice, dau curburile coloanei și distribuie forțele în toată coloana.

Rep.: Cum apare această afecțiune, ce o determină?

I.O.: În mare parte, o altă afectare generează discopatia. A spune discopatie spunem reumatism, instabilitate musculară sau afecțiunile posttraumatice. Dar și pe fond genetic – o slabă calitate a discului intervertebral și a cartilajelor, un procent de apă în minus sau în plus în discul intervertebral, o viață cu suprasolicitări mecanice, un regim alimentar defectuos și un regim slab de exerciții fizice, cu posturi inadecvate. Pot face discopatii copiii și tinerii cu scolioze, cei cu cifoze, când vor deveni adulți și pot ajunge până la hernii de disc.

Rep.: Este o boală în sine, dar este și un efect, totuși care sunt simptomele care trebuie să ne alarmeze?

I.O.: Durerea locală, durerea la mișcare, durerea difuză, internă, care se accentuează cu anumite poziții, anumite mișcări, o suprasolicitare și care este sâcâitoare și constantă, limitarea mobilității, și chiar cracmente articulare și senzația de nisip între oase. Discopatiile severe sunt cele care dau nevralgiile cervico-brahiale sau sciaticele.

Rep.: – Cracmente și nisip?

I.O.: Da! Efectiv, la mișcări ample, se aud crepitații, acele trosnituri mici și spre finalul mișcării o trosnitură mai mare – crac! Asta pentru că discurile, fiind formațiuni moi, discurile dor, și dor difuz, greu localizat, dar pe segmentul afectat. Când discopatiile sunt severe și afectează nervi, atunci durerea este clar localizată, pe traiectul nervului – dacă e plexul brahial, spunem de membrul superior, dacă e sciaticul, spunem membru inferior.

Dar, să nu uităm că discopatiile sunt „boli de sezon“, o parte din tratament constă și în prescrierea de antiinflamatorii, dar o abordare complexă și completă o avem incluzând fiziokinetoterapia în schema de tratament.

Rep.: Spuneți-ne despre posibilitățile care le oferă fiziokinetoterapia în ameliorarea discopatiilor.

I.O.: În primul rând, diagnosticul este pus de reumatolog și ortoped în mare parte, tratamentul constă în antiimflamatorii și repaus în primă etapă, pe care le prescrie reumatologul, iar a doua etapă este partea de fiziokinetoterapie, care înseamnă un minimum de 10 ședințe cu laser, curenți, ultrasunete, masaj și un minim de ședințe de kinetoterapie, adică o gimnastică făcută pe specificul pacientului, pe posibilitățile lui de mișcare, ținând cont de alte afecțiuni pe care pacientul le poate avea.

Gimnastica medicală (kinetoterapia) constă din exerciții pe care pacientul trebuie să le execute dimineața și seara, care au rol de încălzire, asuplizare, menținerea tonusului muscular, corectarea posturilor vicioase și, nu în ultimul rând, reducerea durerii prin menținerea sănătății aparatului capsulo-ligamentar la nivelul articulațiilor intervertebrale, a discurilor și a elementelor moi ale coloanei vertebrale.

Rep.: Este o gamă largă de metode prin care se poate interveni în favoarea pacientului, văd aici la cabinetul de fiziokinetoterapie de la Clinica Micromedica o sumedenie de aparate și dispozitive care pot ajuta inclusiv la tratarea unor asemenea afecțiuni.

I.O.: Da, avem aici tot ce trebuie, însă să nu uităm că tratare este mult spus, discopatia și spondiloza, de pildă, nu se pot trata definitiv niciodată. Aceste afecțiuni beneficiază de frânarea evoluției prin fiziokinetoterapie, care ajută la reducerea durerii, a inflamației și la stoparea degenerării, pe de o parte, iar pe de altă parte la corectarea posturii, la refacerea tonusului muscular, la redobândirea supleței coloanei vertebrale. Kinetoterapia se pare că este tratamentul adevărat pentru spondiloze, pentru discartroze, pentru toate afecțiunile coloanei vertebrale, inclusiv discopatiile. Kinetoterapia contribuie major la un standard înalt de sănătate a coloanei, ridicând calitatea vieții. Nu faci mișcare, coloana va înțepeni, va degenera din ce în ce mai repede, proces care se va finaliza cu tratamente din ce în ce mai anevoioase și inevitabil cu intervenții chirurgicale.

Rep.: Kinetoterapia trebuie făcută și acasă?

I.O.: Da! În cabinete facem mai ales partea de fizioterapie, iar partea de kinetoterapie este foarte repede integrată în schemele de tratament, însă va trebui să urmeze acasă cu regularitate un set de exerciții ce se face zilnic, pentru întreținerea coloanei. Subliniez, zilnic, nu renunțăm la ele imediat ce ne simțim bine sau ni se pare că ne simțim bine, iar o dată la șase luni obligatoriu pacientul trebuie să revină la fizioterapeut.

Să nu uităm că zona noastră favorizează discopatiile – spondiloza, spondilitele, cam toate afecțiunile coloanei vertebrale. Iar fiziokinetoterapia poate fi o soluție la îndemână pentru limitarea degenerării, menținerea coloanei sănătoase sau la un nivel de oprire a distrucției, de multe ori obiectivele noastre sunt de mentenanță, să ajutăm la stoparea prejudiciilor. Dispunem aici, la Departamentul de fiziokinetoterapie de la Micromedica, de toate tehnologiile care vin în sprijinul pacientului, iar colectivul nostru de asistenți este bine pregătit și atent. În plus, colaborăm cu echipa de medici specialiști ai clinicii atât la partea de investigații și diagnostic, cât și în abordarea programului de tratament.

Kinetoterapia poate fi și un tratament de prevenție. Copiii, adolescenții, tinerii care au suferit tulburări la nivelul coloanei vertebrale este bine să facă o anumită gimnastică prescrisă de fizioterapeut pentru a-și menține coloana sănătoasă și a nu ajunge la reale suferințe.

http://ziarulceahlaul.ro/durerile-de-spate-si-fiziokinetoterapie