Arterita obliteranta – studiu de caz

Program de recuperare prin mijloace kinetoterapeutice a Arteritei Obliterante

Numele:  L. P.

Data nasterii: 12.08.1977

Diagnostic: Arterita Obliteranta a membrelor inferioare

Anamneza:

–         pacientul s-a prezentat la medic pentru prima data pe 25.10.2004

–         prezinta o senzatie de oboseala anormala a membrelor inferioare ce face mersul dificil; la mers apare o senzatie ciudata de crampe musculare(claudicatie intermitenta); spune ca are o senzatie de furnicaturi in picior dupa cateva minute de stat cu gambele incrucisate; din cauza ca durerile s-au intensificat are insomnii severe,

–         este fumator si consumator alcool

–         a declarat ca nu a mai avut probleme de acest fel

–         are o inaltime de 1.85m  si o greutate de 90 de kg

–         lucreaza ca web designer

Examinare vizuala:

–         prezinta unghii ingrosate,ulceratii periungheale care nu dau semne de vindecare,

–         prezinta culoare schimbata la nivelul pielii membrului lezat,

–         atrofie musculara

–         pielea este uscata si cornoasa, de culoare alba

–         pielea este rece ,fara puls

 

Obiectiv generale de tratament:

–    combaterea starilor psihice nefavorabile procesului de recuperare

–         deschiderea circulatiei colaterale

–         imbunatatirea economiei actului motor

–         scaderea rezistentei periferice

–         cresterea cu 30% a debitului circulator in gamba ischemiata

–    cresterea coeficientului de utilizare a O2 in musculatura antrenata

–    cresterea capacitatii de efort a organismului

–    scaderea vascozitatii sangelui

Sedinta a-III-a

Tratament:

–         mobilizari active si active cu rezistenta in sectorul afectat sau mai susa

–         exercititii de gimnastica medicala si de pozitie pentru membrele inferioare

–   Exercitii la aparate

–         Exercitii izometrice, FNP-uri ce implica izometrie

–         plimbari in aer liber combinate cu exerciti de respiratie

–         diferite tipuri de exercitii de mers, efortul fiind aerob

Descrierea programului de tratament:

Exercitii de gimnastica de tip BURGER:

–   culcat in pat, cu picioarele mai sus decat capul si sprijinite pe tablia patului sau pe un scaun asezat pe pat, se mentine cam 2-3 minute aceasta pozitie pana se produce paloarea pielii(piciorul se albeste)

–  pacientul in sezand la marginea patului, cu picioarele atarnate pentru alte 2-3 minute, timp in care piciorul ar trebui sa-si schimbe culoarea se inroseste, dupa care pacientul se va culca pe pat cu picioarele intinse;

Exercitii active si active cu rezistenta pentreu membrele inferioare:

Din decubit dorsal:

a) mobilizari ale picioarelor:

– flexii dorsale si plantare – 2 serii a cate 3-5 repetari

– circumductii – 2 serii a cate 3-5 repetari

– inversii si eversii – 2 serii a cate 3-5 repetari

– mobilizarile dureaza maxim 1.30 minute cu pauze intre ele 1 minut

b) mobilizari pentru MI:

– tripla flexie si extensie pentru fiecare picior, alternativ si simultan, cate 2 serii de 4 repetari pt fiecare picior, maxim 45 sec urmate de o pauza de 1 minut

Dupa o pauza de 5 minute se va incerca realizarea exercitiilor cu ingreuiere (rezistenta opusa din partea terapeutului sau lucru la aparate)

Pozitia stand:

–         ridicari alternative ale genunchilor la piept – 2 serii a cate 10 repetari in 60 sec – pauza 1,3 minute intre serii

–         genoflexiuni la spalier – 2 serii 10 repetari in 60 sec cu pauza intre serii  de 1,3 minute

–         exercitii de respiratie cu miscari ample de brate – 3 minute

Exercitii de mers:

–         mers usor cu respiratii profunde pana la aparitia claudicatiei intermitente sau a unei senzatii de jena la nivelul membrului lezat

–         plimbari in aer liber – mers cu pas accentuat cu opriri si realizarea catorva exercitii de respiratie abdominala si toracala

–         alergare usoara de tip dute-vino pe o distanta de 10 metri,cu oprire la prima senzatie de jena ce poate apareaq la membrul lezat.

–         Se vor face pauze repetate cu timp nestabilit, pacientul va reincepe alergarea sau mersul numai dupa ce este odihnit si senzatia a disparut

Exercitii la aparate:

–         la bicicleta ergometrica 10 minute in 2 serii de cate 5 minute,cu pedalare usoara cupauza intre serii si alta pauza de 2 minute dupa terminarea lor

–         la stepper 5 minute cu pauza in caz ca apare senzatia de durere sau jena

–         la banda rulanta 5 minute cu rezistenta mica cu aceleasi observatii ca la exercitiile precedente

Exercitiile cu izometrie constau in repetarea exercitiilor active pe care le-am prezentat la inceputul tratamentului dar cu imprimarea izometriei spre sfarsitul miscarii.Putem folosi si diagonalele KABAT , Izometria alternanta, Relaxare opunere, etc cu conditia ca exercitiile sa fie bine dozate in functie de capacitatea pacientului, izometria sa fie mentinuta aproximativ 6 secunde minim. Exercitiile nu trebuie sa depaseasca 15 minute.Se vor face pauze repetate la cea mai mica senzatie de jena sau durere.

autor: kinetoterapeut (fizioterapeut UK)  Onu Teodor