Discul intervertebral (structură, biomecanică, nutriție, inervare, stabilitate)

Discul intervertebral este o structură anatomică fibrocartilaginoasă alcătuită dintr-un inel fibros şi un nucleu pulpos.

Funcţii:
– permite mișcarea coloanei vertebrale și asigură stabilitatea acesteia,
– leagă împreună corpurile vertebrale adiacente,
– sunt responsabile pentru aproximativ 25% din înălțimea coloanei vertebrale.

Compoziţie:
Inelul fibros (annulus fibrosus)
– structura de rezistență exterioară care învelește nucleul pulpos în mai multe straturi,
– este compus din colagen de tip I cu orientare oblică, apă și proteoglicani,
– este caracterizat prin rezistență mecanică ridicată la tracțiune cu rol de protecție intervertebrală,
– este suficient de flexibil pentru a permite mișcarea,
– are un coeficient ridicat de colagen / raport scăzut al proteoglicanului,
– celule acestuia sunt asemănătoare fibroblastelor,
– este responsabil pentru producerea colagenului de tip I și a proteoglicanilor

Nuclelul pulpos (nucleus pulposus)

  • conține aproximativ 88% apă,
  • este elementul central a discului intervertebral care este compus din colagen de tip II, apă și proteoglicani,
  • matricea hidrofilă a acestuia este responsabilă pentru înălțimea discului intervertebral,
  • mecanic este caracterizat prin înaltă compresibilitate,
  • are aspectul unui gel hidratat datorită conținutului ridicat de polizaharide și în special de apă (88%),
  • proteoglicanii interacționează cu apa și rezistă compresiei mecanice
  • Aggrecanul este proteoglicanul responsabil în menținerea conținutului ridicat de apă al discului intervertebral.
  • matricea viscoelastică distribuie forțele în mod neîntrerupt la nivelul inelului
  • are un coeficient scăzut de colagen în raport cu nivel ridicat de proteoglicani (procent ridicat de proteoglicani în greutate uscată)
  • celule sunt de tip condrocite
  • este responsabil pentru producerea de colagen de tip II și proteoglicani
  • este rezistent și poate supraviețui în condiții hipoxice

Nutriția – rezerva de sânge:
– discul este avascular, dar prezintă capilare care se termină la plăcile terminale
– elementele nutritive ajung la nucleul pulposus prin difuzia prin porii din plăcile terrminale,
– inelul nu este suficient de poros pentru a permite difuzia
Inervare:
– ganglionul rădăcinii dorsale dă naștere la nervul sinuvertebral care inervază fibrele superficiale ale inelului
– nici o fibră nervoasă nu se extinde dincolo de fibrele superficiale
– neuropeptidele sunt considerate ca responsabile de transmiterea senzorială incluzând : substanță P, calcitonina, Peptid intestinal vasoactiv (VIP), neuropeptida Y (CPON)

Fixare:
– se prinde de corpurile vertebrale la nivelul cartilajului hialin

Biomecanica:
– posedă caracteristici viscoelastice
– permite absorbția energiei cu compresie axială repetitivă, această proprietate scăzând cu timpul,
– inelul fibros suportă cele mai mari solicitări de întindere,
– nucleul pulpos suportă bine în timp stresul generat de compresie,
– presiunea intradiscală este dependentă de poziție,
– presiunea este cea mai scăzută când subiectul se află culcat,
– presiunea este intermediară atunci când subiectul este în picioare,
– presiunea este cea mai ridicată atunci când subiectul este așezat și îndoit spre înainte cu greutăți în mâini,
– când transportă greutăți, cu cât obiectul este mai aproape de corp, cu atât presiunea este mai mică și invers.
Stabilitate:
– după intervenția de tip discectomie subtotală, extensia este cel mai stabil mod de încărcare a discului intervertebral

Autor: Fizioterapeut Drd. ONU ILIE